Oaspeți din Franța la Universitatea noastră
- vizualizări: 139
[page_visit_counter_md id="21579"]
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a fost vizitată, în data de 18 aprilie curent, de academicianul Yves Commissionat, dr. șt. med., stomatolog onorific al spitalelor din Paris, fost șef al Serviciului de stomatologie și chirurgie maxilo-facială a Grupului Spitalicesc Cochin-Port-Royal, expert judiciar onorific la Curtea de Apel din Paris, Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, ofițer al Legiunii de onoare.
Delegația a fost însoțită de Alexandru Coțofană, originar din Republica Moldova, în prezent chirurg dento-alveolar și masterand la Descartes, Paris, Franța. Tânărul spune că i-a organizat această deplasare mentorului său, acad. Yves Commissionat, în semn de recunoștință pentru aportul în dezvoltarea sa profesională de medic stomatolog.
În cadrul unei întrevederi cu administrația Universității, rectorul Ion Ababii le-a vorbit despre relațiile de colaborare cu instituții similare de peste hotare, despre realizările obținute în ultima perioadă, în special despre acreditarea Facultății de Stomatologie de către Consiliul dentar din California, SUA.
Oaspeții din Franța au vizitat Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială şi implantologie orală „Arsenie Guţan” și s-au familiarizat cu metodele de diagnostic și tratament utilizate în procesul de instruire. Ei au rămas impresionați de condițiile de studiu ale studenților stomatologi, dar și de dotarea tehnică a multor subdiviziuni științifico-didactice ale USMF „Nicolae Testemițanu”, în special de Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală.
Delegația franceză s-a aflat într-o vizită privată și a avut parte și de un program socio-cultural vast, în contextul Sfintelor Sărbători de Paști.
[nggallery id=526]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii