Primul Congres al studenților farmaciști din Republica Moldova
- 199 vues
Primul Congres al studenților farmaciști din Republica Moldova cu participare internațională Inovație și creativitate în practica și cercetarea farmaceutică a fost deschis în data 4 mai, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. La ceremonia de deschidere au participat cca 300 de invitați din Republica Moldova, România, Ucraina, Marea Britanie, Olanda, Austria, Cipru. Pe parcursul congresului au fost prezentate 28 de comunicări orale și 36 de postere, au fost organizate 5 workshop-uri și, respectiv, 3 sesiuni științifice, unde au fost abordate tematici precum: administrarea medicamentelor pentru diferite maladii, rolul farmacistului în sistemul de sănătate, practici moderne în reglementarea medicamentelor inovatoare, evoluția prețurilor la medicamente, contrafacerea medicamentelor ş.a.
Manifestarea a fost deschisă de către Alexandr Gălățanu, președintele Asociației Studenților Farmaciști din Republica Moldova, care a declarat că atât pentru studenții de azi, cât și pentru farmaciștii de mâine sunt necesare noi surse de motivare și dezvoltare continuă a capacităților profesionale și personale, care nu se pot realiza decât printr-un schimb de experiență și transfer de cunoştinţe între specialiști, instituții și centre de profil, iar acest congres reprezintă o oportunitate în acest sens.
Un călduros „Bine ați venit” participanților la congres le-a urat Nicolae Ciobanu, decanul Facultăţii de Farmacie, gazda evenimentului, care a menţionat importanţa acestuia în dezvoltarea tinerilor specialişti, îndemnându-i să păşească mai sigur pentru că viitorul le aparţine.
Prezent la eveniment, prorectorul pentru activitate ştiinţifică Gheorghe Rojnoveanu, profesor universitar, dr. hab. șt. med., a susținut și a apreciat inițiativa studenților de a desfășura primul congres al studenților farmaciști, care constituie un eveniment important atât pentru Universitatea noastră, cât și pentru comunitatea farmaciștilor din țară. Profesorul a menționat că manifestarea este una semnificativă și prin faptul că este organizată în contextul Anului Nicolae Testemițanu, fiind dedicată acestei personalități marcante la iniţiativa şi insistenţa căreia, în 1964, a fost înfiinţată Facultatea de Farmacie. Prorectorul a făcut referire și la potențialul Asociației Studenților Farmaciști din Republica Moldova, înființată acum doi ani, care, în acest scurt timp, a devenit și membră a Asociației Europene a Studenților Farmaciști. „Dimensiunea internațională a evenimentului deschide noi oportunități pentru extinderea cooperării științifice internaționale, iar prin urmare vom obține rezultate benefice în formarea cadrelor farmaceutice autohtone pentru sporirea calității asistenței farmaceutice ca parte integrală a sistemului național de sănătate”, a adăugat prorectorul.
Marcel Abraş, prorector pentru educație și probleme sociale, conferențiar universitar, dr. șt. med., a adresat cuvinte de laudă tinerilor farmacişti pentru consecvența, meticulozitatea și dăruirea de sine în organizarea acestui congres, astfel ca evenimentul să fie util atât pentru studenţii Universităţii noastre, cât şi pentru invitații de peste hotare.
Cu un mesaj de apreciere şi gratitudine în adresa tinerilor a venit şi profesorul Simona Negreș, șefa Disciplinei de farmacologie şi farmacie clinică din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, preşedintele Societăţii de Farmacie din România, care i-a îndemnat pe cei prezenți să pășească dârz pe acest nou drum, precum au pornit și reprezentanții facultăților de farmacie din Chișinău și București într-o frumoasă colaborare acum 4 ani. Profesorul român a acordat ASFRM o Diplomă de excelenţă - pentru munca şi dedicaţia dovedită, pentru dorinţa de a nu se lăsa să se piardă ceea ce profesorii facultăţii îi învaţă - respectul pentru om şi profesia de farmacist - semnată de academicianul Ioanel Sinescu, rector al UMF „Carol Davila”.
Cu mesaje de încurajare au venit și Mihaela Chirici, reprezentant al Federației Asociațiilor Studenților Farmaciști din România și Diogo Piedade, trainer, Asociația Europeană a Studenților Farmaciști din Bruxelles, care i-au îndemnat pe colegii lor din Republica Moldova să iasă din zona lor de confort și să realizeze cercetări și lucruri uimitoare în științele farmaceutice.
Forumul științific a întrunit studenți, rezidenți, cadre științifico-didactice și tineri farmaciști atât din țară, cât și din străinătate, iar printre invitații internaționali s-au numărat: Dan Dăneasa şi Cristi Savescu, experţi consultanţi independenţi în cercetare farmaceutică, Amalia Alexe, expert consultant independent în domeniul medicamentului, Agenția Europeană a Medicamentelor, Marea Britanie; Alexandru Rusu, doctorand, Universitatea din Utrecht, Centrul de Colaborare a Organizației Mondiale a Sănătaţii pentru Politici şi Reglementări Farmaceutice, Olanda; Cornel Chiriță, dr. șt. farm., prof. univ. și Emil Ștefănescu, șef de lucrări, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, România.
Menţionăm că tezele celor 87 de lucrări prezentate în cadrul congresului au fost publicate în Revista Farmaceutică din Republica Moldova, nr. 1-2, 2017.
Forumul a fost organizat de Asociația Studenților Farmaciști din Republica Moldova, Facultatea de Farmacie a USMF „Nicolae Testemițanu” și Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină.
[nggallery id=533]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii